Lemon Essential Oil
Lămâiul (în latină Citrus limonum) este un arbust fructifer peren, din familia citricelor, originar din Asia (India, China, Japonia şi Asia de sud-est). Mai târziu arabii l-au introdus în Europa, iar în prezent, creşte pe coasta de vest a Americii, în zona mediteraneană şi subtropicală şi este cultivat în special în Italia, Grecia, Spania şi Portugalia. Creşte până la o înălţime de aprox. 6m, iar din florile sale albe şi parfumate se formează binecunoscutele fructe galbene. Lămâii pot produce peste 1.500 fructe într-un an, iar florile au o aromă unică şi deosebită. Lămâia (Citrus limon) are un parfum citric puternic, pătrunzator si purificator care este revitalizant si revigorant.
Aroma exotică a lămâii a fost remarcată şi descrisă încă din antichitate, iar în cultura arabă antică se făcea referire la ea ca măr medicinal. Egiptenii antici şi mai târziu grecii utilizau lămâile în ceremonii religioase.
În Europa, primii care au folosit lămâile au fost grecii, în secolul 2 î.Hr., iar în Spania şi Sicilia a început cultivarea lor abia în Evul Mediu. Cererea de lămâi a crescut enorm după anul 1800, când medicii englezi tratau marinarii de scorbut, ei decoperind că fructele conţin o mare cantitate de vitamina C (40-50 mg la 100 g fructe), importantă în prevenirea şi tratarea acestei boli.
La curtea Franţei în timpul domniei regelui Ludovic al IV-lea, femeile le foloseau în locul rujului – obişnuiau să muşte dintr-o lămâie din când în când, iar acidul conţinut le dădea volum şi roşeaţă buzelor. Vizitatorilor de la curte li se ofereau de asemenea lămâi, ca un dar de bun venit. Oamenii obişnuiau să pună coji de lămâie în interiorul hainelor pentru a ţine la distanţă insectele de ţesături.
În prezent lămâia are un rol important în procedeele cosmetice de întinerire şi păstrarea sănătăţii, fiind utilizată în multe produse cosmetice. Proprietăţile sale de refacere şi vindecare o fac un ingredient minunat în produsele tonifiante şi măştile de faţă.
Lămâia este foarte folositoare în perioade de stres; sucul ei este un minunat detoxifiant luat dimineaţa pe stomacul gol, ajutând la păstrarea tinereţii şi a supleţii corpului. Tot sucul de lămâia poate fi utilizat pentru dezinfectarea apei de băut suspecte (suc dintr-o lămâia la un litru de apă), a cărnii şi a peştilor a căror prospeţime este incertă.
Privind aciditatea lămâii, pare surprinzător că lămâia este un alcalinizant şi un antiacid gastric. Lucrările lui Rancoule şi Labbe au tratat acest aspect. Savoarea acidă nu implică, într-adevar că lămâia este acidă pentru organism, deoarece gustul este datorat unor acizi organici care nu ramân în starea de acizi în celule. Experienţele au demonstrat că folosirea prelungită a lămâii provoacă în organism producerea de carbonat de potasiu, care permite neutralizarea excesului de aciditate din mediul umoral. Hiperaciditatea gastrică este şi ea neutralizată prin suc de lămâie diluat cu apă. Acidul citric natural este oxidat în timpul digestiei. Sărurile rămase dau carbonaţi şi bicarbonaţi de calciu, potasiu, etc, care menţin alcalinitatea sângelui. Astfel, o substanţă poate da în mediul extern o reacţie acidă, iar în organism să fie în general alcalină.
Mulţi cred că un pahar cu apă caldă, plus o jumătate de lămâie stoarsă luate la prima oră dimineaţa oferă mari beneficii pentru sănătatea cuiva. Deşi există multiple beneficii asociate cu aceasta combinaţie, printre care stimularea ficatului şi digestiei, diminuarea arsurilor la stomac şi echilibrarea pH-ului corpului, din păcate, apa cu lămâie vine şi cu un efect secundar destul de semnificativ, asupra sănătăţii dentare. Acidul din sucul de lămâie va eroda smalţul dinţilor. Iar în cazul în care sucul de lămâie este amestecat cu apa caldă, eroziunea devine şi mai agresivă. Din pulpa fructului se prepară acidul citric. Coaja fructului are un conţinut bogat în provitamina A, cu rol esenţial în creşterea, regenerarea şi menţinerea tinereţii ţesutului.
Uleiul esenţial de lămâie (Lemon Essential Oil) este cea mai buna alternativă. Uleiul de lămâie nu este obţinut din pulpă, ci din coaja de lămâie. Coaja este partea cea mai densă a nutrienților din lămâie în ceea ce privește fitonutrienții solubili în grăsimi.
Acest ulei esenţial are un pH neutru, ceea ce înseamnă că nu este acid. În plus uleiul esenţial de lămâie este absorbit mai uşor decât sucul de lămâie. Doar câteva picături de ulei esenţial de lămâie într-un pahar sau o sticlă de apă (sticlă, nu plastic!) poate fi foarte benefic, însă fără efecte secundare.
Uleiul esenţial de lămâie se obţine prin presare la rece a coajilor de lămâi organice, pe care Young Living le recoltează din fermele localizate în Italia şi California. Pentru a produce o sticluţă cu 15 ml cu ulei esenţial se foloseste coaja de la aproximativ 75 de lămâi.
Uleiul esențial de lămâie are o aromă intensă și purificatoare, care înviorează și elevează starea de spirit. Adăugat în apă, uleiul esențial de lămâie are efecte energizante și acționează pozitiv asupra pielii. Uleiul esenţial de lămâie este cel mai frecvent ulei esenţial obţinut după portocală, putând fi găsit în parfumuri, produse de îngrijire a casei şi prăjituri.
O mulţime de studii au fost făcute pentru a demonstra efectele sale bactericide şi antiseptice, iar rezultatele au arătat că uleiul esenţial de lămâie este polivalent.
Principalii constituenţi ai uleiului esenţial sunt limonene şi citral, ceea ce-l face unul din antisepticele de top. Uleiul esenţial de lămâie conţine în proporție de 68% d-limonen, o substanță cu puternice efecte antioxidante.
Alte ingrediente ale uleiului esenţial de lămâie sunt: gamma-terpinene (6-12%), beta-pinene (7-16%), alpha-pinene (1,5-3%) şi sabinene (1,5-3%).
Capacitatea acestui ulei de absorbție a radicalilor liberi (ORAC – Oxigen Radical Absorbance Capacity) de 660 µTE/100g, unde TE reprezintă echivalentul Trolox în micromoli pe 100g (Trolox este unitatea de măsură pentru capacitatea antioxidantă sau cantitatea de antioxidanți pe care îi conține o plantă).
Studiile efectuate de dr. Jean Valnet au demonstrat acţiunea bactericidă a vaporilor uleiului esenţial de lămâie, care neutralizează:
- bacteria Meningococcus sau neisseria meningitis (bacterie responsabilă pentru meningita meningococică) în 15 minute
- bacilul lui Eberth (al febrei tifoide) în mai puţin de o oră
- bacteria Pneumococcus ( care provoacă boala pneumococică) în 1-3 ore
- Staphylococcus aureus sau stafilococul auriu în 2 ore
- Streptococul hemolitic în 3-12 ore.
Chiar şi o concentraţie de 0,2% soluţie de ulei esenţial de lămâie poate distruge bacteria Corynebacterium diphtheriae (bacterie care provoacă difteria, o boala infecţioasă) în 20 de minute şi poate inactiva bacteria Mycobacterium tuberculosis (care provoacă tuberculoza).
Uleiul esențial de lămâie limpezește mintea și gândurile, datorită parfumului său revigorant, care emană căldură și induce optimism. Cercetătorii japonezi au descoperit că difuzarea aromei sale în birou îmbunătățește capacitatea de concentrare și acuitatea. Vaporizarea uleiului de lămâie într-un asemenea mediu a dus la o scădere cu 54% a erorilor făcute, iar difuzarea acestor arome pe durata testelor a condus la o creștere cu 50% a rezultatelor.
În aparatul de aromaterapie, uleiul esenţial de lămâie creşte puterea de concentrare, ajută la clarificarea ideilor şi luarea unor decizii rapide, împrăştie confuzia şi face ca îngrijorarea să dispară. Are efect de purificare a aerului (fum de ţigară şi peşte). În special în timpul iernii, uleiul de lămâie ne oferă avântul sufletesc necesar, ne eliberează de stările depresive şi povara vieţii de zi cu zi. La fel ca uleiul esenţial de trandafir, uleiul de lămâie ajută la “deschiderea inimii”, înlăturând confuzia şi îndoiala din minte.
Conform unui studiu realizat la Mie University în 1995, aroma de citrice crește imunitatea, induce o stare de relaxare și reduce depresia.
Proprietăți terapeutice
Medicina ayurvedică utilizează atât lămâi, cât și ulei esențial de lămâie pentru a trata un spectru larg de condiții de sănătate de cel puțin 1000 de ani. Beneficiile uleiului esențial de lămâie au fost bine stabilite științific.
Sunt peste 500 de studii științifice referitoare la uleiul esențial de lămâie. Secretul succesului lămâii pare a fi d-limonenul, un antioxidant puternic împotriva cancerului. Având un conținut ridicat de limonene, combate creșterea tumorilor. Este anticancerigen, antiseptic, imunostimulator, îmbunătățește microcirculația și memoria.
Nu e de mirare că știința captează rapid până la 1.000 de ani de utilizare terapeutică și confirmă în cele din urmă multe dintre diferitele aplicații medicale ayurvedice ale uleiului esențial de lămâie. Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Internațional de Microbiologie Alimentară, uleiul esențial de lămâie este de fapt cel mai puternic agent antimicrobian al tuturor uleiurilor esențiale.
Uleiul esențial de lămâie este indicat în tratarea afecțiunilor precum: oboseală generală, oboseală fizică, depresie, lipsă de concentrare, afecțiuni respiratorii, febră, gripă, infecții (pulmonare, intestinale), boli infecțioase (stimulează “leucocitoza curativă”), paludism, stări febrile, prevenirea epidemiilor, astenie, inapetență, ascită, reumatism, artrită, gută, litiază urinară și biliară, dispepsie, aerofagie, scorbut, arteroscleroza, varice, flebite, fragilitate capilară, obezitate, hipertensiune, tuberculoză pulmonară și osoasă, icter, vărsături, insuficiență hepatică și pancreatică, congestie hepatică, hemofilie, hemoragii (epistaxis, gastroragii, enteroragii, hematurie), indigestie, meteorism, dizenterie, diaree, febră tifoida, paraziți intestinali (oxiuri), astm bronșic, bronșită, gripă, sifilis, blenoragie, senilitate, cefalee, obezitate, celulită, retenție de lichide, dureri de cap, migrenă.
Pentru uz extern se folosește ulei esențial de lămâie pentru probleme de circulație sangvină (cuperoză, flebită, hemoroizi), unele afecțiuni ale pielii (herpes, veruci, acnee), rău de masina, guturai, sinuzită, angină, otită, hemoragii nazale, stomatită, glosită, afte, blefarită, erupții cutanate, furuncule, migrenă, negi, herpes, degeraturi, plăgi infectate, înțepături de insecte, întreținerea pielii, seboreea feței, pistrui, scabie.
Uleiul esențial de lămâie este, de asemenea, folosit pentru a reduce depunerea colesterolului în vasele de sânge și prevenine bolile cardiace.
Ajuta la concentrare, datorita proprietatilor revigorante, fiind un bun tonic pentru sistemul nervos, dar în același timp, reduce stresul și ajută in depășirea depresiilor.
Uleiul esențial de lămâie este cel mai bine cunoscut pentru abilitatea de a curăța toxinele din orice parte a corpului și este utilizat pe scară largă pentru a stimula drenajul limfatic, pentru a îmbunătății energia, pentru a curăța pielea și pentru a acționa ca un protector împotriva mușcăturilor de insecte.
Potrivit profesorul asistent Dr. J.V. Hebbar, medic la Ayurveda Medical Alva, alte beneficii ale uleiului esențial de lămâie sunt:
- este imunostimulant (întărește sistemului imunitar și protejează împotriva infecțiilor)
- calmează arsurile la stomac și ajută digestia, ameliorând totodată greața
- menține sănătatea orală și este remediu pentru halitoză (respirație urâtă)
- detoxifică ficatul și previne constipația
- ajută oamenii să depășească dependențe și îmbunătățește starea de spirit pentru a lupta împotriva depresiei
- promovează pierderea în greutate, dar previne malabsorbția
- poate fi remediu pentru tusea ușoară și colici
- ajută la dezlipirea (curățarea) etichetelor sau a gumei din păr
- curăță și purifică pielea, sângele sau aerul.
Uleiul esențial de lămâie este astfel depurativ, diuretic, stimulează digestia prin scăderea acidității din organism, bun cicatrizant, activator al leucocitozei (al globulelor albe în apărarea organismului), antianemic, antipruriginos, antireumatic, antiseptic general, antiscorbutic, antisclerotic, antiveninos, antitoxic, febrifug, fluidifiant sanguin, hemostatic, previne apariția senilității, reglator al tensiunii, stimulează secrețiile gastro-hepatice, stimulează secrețiile pancreatice, stimulează circulația limfatică, vermifug, bactericid, citofilactic (întreține pielea).
Uleiul esențial de lămâie are proprietăți antiacneice și anticelulitice puternice. Este un ulei eficient în tratarea unor efecțiuni ale pielii precum: petele maronii, herpesul, tenul gras, negi, tăieturi și răni. Proprietățile sale unice îl face tratament eficient împotriva astmului, gripei, infecțiilor gâtului și sinuzitei.
Acest ulei esențial este un extraordinar agent de curățare natural, perfect pentru igienizarea, purificarea și împrospătarea locuinței.
Uleiul esențial de lămâie este unul dintre cele mai „esențiale” uleiuri pe care ar trebui să le aveți la îndemână pentru că poate fi folosit ca un produs de albire a dinților, odorizant de rufe, cremă pentru celulită, curățarea tenului și soluție pentru curățat de uz casnic.
Un alt studiu publicat în Experimental Biology and Medicine a constatat că inhalarea uleiului esențial de lămâie îmbunătățește activitatea neurologică care promovează recuerea grăsimii corporale.
Un alt studiu a evaluat modul în care aromoterapia cu ulei esențial de lămâie ajută femeile însărcinate în perioadele de greață și vărsături. În mod uimitor, dintre cele 100 de femei care au participat la studiu, rapoartele de simptome au scăzut dramatic imediat după 2 zile, comparativ cu grupul placebo. După 4 zile, grupul care a folosit ulei esențial de lămâie a înregistrat o scădere medie de greață și vărsături cu 33%.
În ceea ce privește suplimentarea organismului cu ulei esențial de lămâie, cercetatorii de la Institutul Central de Cercetare Tehnologica din India au aruncat o privire asupra modului în care geraniolul (un puternic fitonutrient găsit în lămâie) poate ajuta la inversarea neuropatiei diabetice. S-a descoperit că leziunea nervului sciatic a fost semnificativ redusă prin suplimentarea cu ulei esențial de lămâie (geraniol). O funcție interesantă, celulară, a fost, de asemenea, restaurată în timpul studiului de 8 săptămâni, ceea ce sugerează că utilizarea regulată a uleiului esențial de lămâie poate contribui la reglarea stocurilor noastre de energie și poate juca un rol în prevenirea bolilor, a disfuncției cardiace și a îmbătrânirii premature.
Într-un studiu realizat de Departamentul Agriculturii din S.U.A., s-a descoperit că prin adăugarea de ulei esențial de lămâie la alimente, acestea au fost protejate împotriva agenților patogeni umani precum E. coli și Salmonella.
Moduri de folosire
Se recomandă testarea prealabilă a sensibilității pe o porțiune mică de piele și se diluează o parte ulei esențial de lămâie cu o parte ulei vegetal (V6 Vegetable Oil Complex sau alt ulei vegetal pur). Se aplică 2-4 picături pe diverse părți ale corpului, în special pe punctele reflexogene (sau Vita Flex) sau încorporate într-un ulei de masaj. Puteți folosi la baie, după ce amestecați o lingură cu sare sau bicarbonat de sodiu împreună cu 10 picături de ulei esențial de lămâie.
În aplicaţii externe uleiul esenţial de lămâie amestecat cu ulei vegetal (3-5 picături de ulei esenţial şi 10 ml de ulei vegetal), este folosit pentru:
- îndepărtarea petelor pielii
- dezinfectează orice rană, opreşte sângerarea şi grăbeşte cicatrizarea
- sângerarea nazală se opreşte aplicând ulei, în nara afectată, cu ajutorul unui beţişor de urechi
- unghii fragile şi casante, se masează de 2 ori pe săptămână
- gripă, în fază incipientă, deoarece scade febra, calmează durerile în gât
- purifică şi fluidizează sângele, tonifică vasele sanguine şi ajută la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, scade tensiunea arterială
- celulită, drenaj limfatic, detoxifiere (datorită efectului diuretic)
- indigestie, calmează durerile abdominale şi favorizează evacuarea gazelor abdominale
- vene varicoase
- decongestionant pentru ficat, drenează bila (prin masaj local)
- piele cu bătături (trataţi zonele afectate de câteva ori pe zi)
- înţepături de insecte, calmează mâncărimile
Pentru tratarea furunculelor, aplicaţi ulei esenţial de lămâie cu ajutorul unui beţişor de urechi, iar pentru negi, aplicaţi dimineaţa şi seara, după care acoperiţi cu un plasture.
Cu aplicaţii în cosmetică, diluat într-un ulei presat la rece, uleiul esenţial de lămâie este ideal pentru tenul iritat, cu probleme, afectat de acnee, pentru tenul gras, dar şi pentru cel normal. Ajută la îndepărtarea pistruilor şi a petelor, are efect antirid, fiind un bun revitalizant şi energizant, hrănind pielea deteriorată și hidratând-o. Utilizați uleiul de lămâie pe piele cu bicarbonat de sodiu sau cu miere naturală ca un produs natural de curățare a feței la domiciliu.
Sunt și alte utilizări pe care le puteți încerca cu uleiul esențial de lămâie:
- Împrospătează hainele – În cazul în care vă lăsați rufele în mașina de spălat prea mult timp, adăugați doar câteva picături de ulei esențial de lămâie și hainele dvs. nu vor primi acel miros urât.
- Albește dinții – Se amestecă ulei esențial de lămâie, bicarbonat de sodiu și ulei de nucă de cocos și se freacă dinții timp de 2 minute, după care vă clătiți.
- Curăță mâinile – Ați lucrat la mașina sau bicicletă și aveți mâinile pline de grasimi și săpunul obișnuit nu face față? Nu vă faceți griji, adăugați doar câteva picături de ulei esențial de lămâie în palmă și apoi spălați-vă cu săpunul!
- Dezinfectant natural – Doriți să evitați alcoolul și înălbitorul pentru a vă dezinfecta blaturile din bucătărie și pentru a vă curăța mucegaiul din baie? Adăugați 40 de picături de ulei de lămâie și 20 de picături de ulei de arbore de ceai într-o sticlă cu pulverizator, umplută cu apă pură (și puțin oțet alb) și astfel evitați să curățați casa cu produse pline de toxine, chimice.
- Lustruiește lemnul și argintul – O cârpă înmuiată în ulei de lămâie va ajuta să curătați și să dați luciu mobilei sau bijuteriilor.
- Îndepartează lipiciul – Îndepărtează-ți lipiciul pe care îl lasă copiii tăi cu autocolante sau gumă cu ulei esențial de lămâie.
- Promovează pierderea în greutate – 2 picături de ulei esențial de lămâie în apă, de 3 ori pe zi, poate sprijini metabolismul și pierderea în greutate.
- Îmbunătățește dispoziția – Uleiul esențial de lămâie difuzat în aer poate ridica starea de spirit și poate lupta împotriva depresiei.
- Suportul imun – Uleiul esențial de lămâie poate susține drenajul limfatic și vă ajută să învingeți o răceală mult mai repede, dacă îl amestecați cu ulei de nucă de cocos (sau alt ulei purtător/de diluție) și îl frecați pe gât și piept.
Se poate prepara apă de gură diluând 2-3 picături de ulei esenţial de lămâie la ¼ l de apă (în care se poate adăuga şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu) pentru tratamentul gingiilor inflamate sau a ulcerelor bucale.
Uleiul esenţial de lămâie adăugat într-un şampon neutru este potrivit pentru păr gras şi împiedică formarea mătreţii.
Uleiul esenţial de lămâie este un ingredient cheie în multe produse de îngrijire a părului şi a pielii, produsul de curăţat Thieves (Thieves Household Cleaner) şi în amestecurile de uleiuri esenţiale Thieves, Citrus Fresh, Clarity, Joy şi Harmony.
Uleiul esenţial de lămâie se potriveşte în amestecuri cu uleiurile esenţiale de lavandă, neroli, geranium, santal, eucalipt, trandafir, ienupăr, tămâie, rozmarin, busuioc, ghimbir şi cu celelalte uleiuri din citrice.
Puteți folosi uleiul esential Lemon Plus de la Young Living ca supliment alimentar, pentru a adăuga savoare preparatelor sărate, precum cele din pui sau pește, sau celor dulci, precum produsele de patiserie sau prăjiturile. Lemon Plus este uleiul perfect pentru a adăuga o aromă intensă, dinamică, multor feluri de mâncare. Uleiul Lemon Plus are un gust intens, pe care veți dori să-l păstrați la îndemână pentru aproape orice preparat doriți să încropiți. În loc de coaja rasă de lămâie sau de sucul proaspăt stors, o metodă convenabilă de a beneficia de această minunată aromă este să folosiți o cantitate mică (1-2 picături) de ulei esential Lemon Plus pentru a vă bucura de beneficiile sale:
- Calmează iritațiile de la nivelul gâtului și faringelui. Efect plăcut și liniștitor asupra gâtului, faringelui și a corzilor vocale. Puteți adăuga într-un pahar mare cu apă rece, 1-2 picături de ulei esential de lămâie, pentru a obține o băutură răcoritoare cu care să vă începeți ziua. Sau vă puteți prepara o capsulă vegetală în care să adăugați 1-2 picături și să o consumați zilnic sau în funcție de necesitate, de maxim 3 ori pe zi.
- Preparați sosuri tip vinegretă sau marinată personalizate, pentru a adăuga astfel un gust intens la salatele de vară sau la preparatele la grătar.
- Adăugați în ceai, prajituri, conserve de casă și la alte delicatese.
- Adăugați o picătură în iaurtul simplu sau cel cu fructe.
- Combinați cu alimente sărate, precum cele din pui, pește, creveți și legume, dar și cu garnituri, precum tăiței, orez sau salată de paste.
Retineți că uleiurile esenţiale Lemon şi Lemon Plus de la Young Living conţin acelasi ulei esenţial de lămâie, doar eticheta diferă: Lemon este etichetat pentru uz local sau în aromaterapie, iar Lemon Plus pentru uz intern.
Măsuri de precauție
Uleiurile esenţiale sunt foarte concentrate şi de aceea nu sunt compatibile cu recipientele din plastic. Vă sfătuiesc să folosiţi sticle sau pahare din sticlă, ceramică sau inox pentru păstrarea sau utilizarea lor. Astfel evităm contaminarea uleiului esenţial pur cu substanţele toxice din materialul plastic. Totodată, păstraţi sticluţele cu ulei esenţial cu dopul în sus, pentru a evita contactul permanent cu picurătorul sticluţei.
Aplicarea pe piele a acestui ulei volatil poate produce o ușoară fotosensibilizare (apariţia de erupţii ale pielii după expunerea la lumină puternică). De aceea, nu aplicaţi ulei esenţial de lămâie pe pielea care va fi expusă la soare sau raze UV în următoarele 24-48 de ore.
Cu toate că este un ulei non-toxic, uleiul esenţial de lămâie poate provoca iritaţii ale pielii persoanelor cu pielea sensibilă. Dacă după ce testaţi pe o suprafaţă mică de piele uleiul esenţial de lămâie, observaţi o iritaţie sau roșeaţă, folosiţi-l numai diluat.
Şi cel mai important: când viaţa vă oferă “lămâi”, faceţi o limonadă … cu două picături de ulei esenţial de lămâie 🙂
Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul meu 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:
După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.
Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!