Hand soaps and solution for cleaning hands
Antibacterian este un cuvânt des folosit când vine vorba despre igiena mâinilor şi ne duce cu gândul la o senzaţie de protecţie. Cu toate acestea, germenii sunt peste tot, iar cea mai buna protecţie ne-o oferim dacă ne spălăm pe mâini de multe ori pe zi, frecând mâinile împreună energic timp de aproximativ 20 de secunde. Pe de altă parte, gelurile antibacteriene pentru mâini sunt şi ele controversate, pot usca pielea, pot provoca alergie, iar unele dintre aceste produse conțin triclosan, o substanță considerată cancerigenă. Deoarece ne spălăm pe mâini de câteva ori pe zi, ne dorim să avem mâini curate, dar şi sănătate, este important să alegem soluţii non-toxice, nu neapărat săpunuri sau soluţii antibacteriene.
Fie că este vorba despre săpunul de mâini obişnuit sau cel antibacterian, cel lichid, soluţiile de curăţare fără apă sau şerveţelele umede, pot conține substanțe chimice agresive și parfumuri toxice, care sunt treptat absorbite de pielea noastră şi a copiilor nostri.
Triclosanul şi triclocarbonul, ingrediente periculoase pentru mediu şi sănătate, se găsesc în mai mult de trei sferturi din mărcile de săpun aflate pe piaţă. Studiile experimentale au arătat că triclosanul poate ajuta bacteriile să devină chiar imune la antibiotice.
Puţini ştiu că printre cele mai des întâlnite ingrediente în produsele care fac spumă sunt SLS (Sodium Lauryl Sulfate) si SLES (Sodium Laureth Sulfate), cunoscuţi în chimie sub denumirea de detergenţi sau surfactanţi anionici. Este îngrijorător, când ne gândim că folosim zilnic pasta de dinţi, săpun, săpun lichid, gel de ras sau spumant de baie. În toate aceste produse cosmetice care fac spumă, se regăsesc din plin aceşti detergenţi puternici – SLS şi SLES, chiar şi în concentraţii de peste 10%. Ambii compuşi pot genera iritaţii ale pielii, deshidratare, pot afecta sistemul imunitar mergând până la infecţii ale tractului urinar. La adulţi, utilizarea îndelungată a produselor cosmetice care conţin SLS şi SLES poate duce la fluctuaţii ale hormonilor, fiind recunoscută capacitatea lor de a se „travesti” efectiv în estrogen, cauzând astfel un adevărat haos hormonal care va afecta în special glanda tiroidă şi ducând la efecte precum infertilitate, probleme menstruale şi menopauză timpurie. SLS şi SLES au fost legate inclusiv de apariţia cancerului deoarece pot să deterioreze fiecare structură celulară.
Sunt din ce în ce mai numeroase persoanele care citesc etichetele, conştientizează riscurile la care se expun prin folosirea de produse toxice şi vor să evite efectele nedorite pe care acestea le pot avea asupra sănătatii lor. De aceea ele caută produse alternative mai sigure și naturale.
Young Living are o linie de produse naturale, pe baza amestecului de uleiuri esenţiale Thieves, destinate special igienei mâinilor noastre: săpun pentru curăţat Thieves, săpunuri de mâini spumante Thieves şi Lavander, soluţie de curăţare fără apă Thieves.
Toate aceste produse nu folosesc conservanţi şi aditivi petrochimici, toate parfumurile provin din uleiuri esenţiale pure, cu grad terapeutic, nu sunt dăunatoare pentru mediu sau sănătate, din contră pot aduce un suport în starea de bine a organismului nostru.
Săpunul pentru curățat Thieves (Thieves Bar Soap) este înmiresmat cu aroma bogată a amestecului de uleiuri esențiale Thieves cu proprietăți antiseptice naturale. Este fara parabeni, fara sulfati SLS / SLES.
Sapunul Thieves contine agenti de curatare delicati, cu extracte din plante, curata si hidrateaza pielea. Substantele hidratante previn uscarea pielii in timp ce o curate. Uleiurile din plante și extractele din plante cu efect hidratant conferă pielii un aspect sănătos și neted.
Se foloseşte ca un săpun obișnuit, doar pentru uz extern.
A se păstra într-un loc răcoros, ferit de umiditate. A se feri de acțiunea directă a razelor solare și de sursele de radiație ultravioletă.
Săpunul de mâini spumant Thieves (Thieves Foaming Hand Soap) va curăța, va proteja și va trata pielea cu amestecul de uleiuri esențiale Thieves, uleiurile esențiale pure de lămâie și portocală, aloe vera, Gingko biloba și vitamina E. Se eliberează sub formă de spumă bogată.
Ingrediente: apă, ulei esenţial de cuișoare (Clove), ulei esenţial de lămâie (Lemon), ulei esenţial de scorțișoară (Cinnamon), ulei esenţial de eucalipt (Eucaplyptus radiate), ulei esenţial de rozmarin (Rosemary), ulei esenţial de portocală (Orange), suc din frunze de aloe vera, acetat de tocoferil, extract din frunze de ginkgo biloba, retinil palmitat, extract din frunze de camellia sinensis, cetil hidroxietilceluloză, decil glucozidă, cocamidopropil hidroxisultaină, acid citric, caprilil glicol, etilhexilglicerină și hexilen glicol.
Acest săpun poate fi cumpărat individual (recipient de 236 ml) sau în seturi de 3 recipiente de câte 236 ml fiecare. Totodată există şi un recipient mai mare (de reumplere/refill) de 946 ml.
Din experienţă, îţi spun că, fiind foarte concentrate, dintr-un singur recipient de săpun spumant Thieves se pot obţine 3 recipiente cu săpun spumant Thieves.
Iată cum procedez eu: las în recipientul de săpun spumant o treime (1/3) din cantitate, iar restul de două treimi (2/3) o păstrez într-un borcan de sticlă etichetat şi cu capac. Adaug peste treimea din recipentul de săpun spumant 5-6 picături de ulei esenţial Purification şi completez cu apă până se umple. Agit bine şi începem să-l folosim. Uleiul esenţial Purification este opţional, poţi pune ce ulei îţi doreşti, câte picături îţi doreşti. Eu am preferat amestecul Purification pentru că are în conţinutul lui şi ulei de arbore de ceai (Tea Tree), un puternic antiseptic. Alte uleiuri esenţiale pe care le voi adăuga în următoarele flacoane de săpun spumant sunt cel de lavandă (Lavender), muşcată (Geranium) şi patchouli, fiind foarte indicate şi acestea pentru piele şi datorită parfumurilor naturale deosebite.
Săpunul de mâini spumant cu lavandă (Lavender Foaming Hand Soap) face parte din seria Lavender Signature a Young Living şi este un produs de curățare adăugat gamei Young Living de produse complet naturale.
Acest săpun spumant are un efect de împrospătare și revitalizare chiar și asupra pielii foarte sensibile, doar cu o cantitate mică din acest săpun parfumat pielea ta este curățată și tratată fără a rămâne uscată sau iritată. Conținând ulei esențial de lavandă, săpunul de mâini spumant cu lavandă este un produs de uz casnic preferat.
Săpunul de mâini spumant cu lavandă este formulat cu ingrediente naturale, a fost testat de dermatologi și este considerat sigur pentru toate tipurile de piele, incluzând pielea sensibilă. Ingrediente: ulei esenţial de lavandă (Lavender), ulei esenţial de lămâie (Lemon) și ulei esenţial de smirnă (Myrrh), aloe vera, gingko biloba, acetat de tocoferil (vitamina E) și palmitat de retinil (vitamina A).
Acest săpun poate fi cumpărat individual (la recipient de 236 ml) sau în seturi de câte 3 recipiente de câte 236 ml fiecare.
Uleiurile esențiale din săpunul de mâini spumant cu lavandă pătrund în straturile profunde ale pielii și acționează ca o barieră protectoare mult timp după ce te-ai spălat pe mâini. Aloe vera, Gingko biloba, acetatul de tocoferil (vitamina E) și palmitatul de retinil (vitamina A) sunt adăugate pentru a trata și proteja pielea.
Săpunul de mâini spumant cu lavandă are pH neutru, lucru ce reduce gradul de afectare a complexului natural de umiditate al pielii și lasă lipidele (uleiurile/grăsimile) importante ale pielii la locul lor, pentru a menține un echilibru de hidratare adecvat la nivelul pielii.
Aplică spuma în mâini, masează pentru a crea mai multă spumă, iar apoi clăteşte bine.
Precauţii: Doar pentru uz extern. Evită contactul cu ochii. Păstrează într-un loc răcoros, ferit de razele directe ale soarelui.
Soluția de curățare fără apă pentru mâini Thieves (Thieves Waterless Hand Purifier) este o soluție de curățare pentru mâini, complet naturală, concepută pentru a curăța și reîmprospăta mâinile.
Te simți mult mai curată când te speli pe mâini cu apă și săpun, dar sunt și momente în care nu ai acces la o baie și atunci ai nevoie de o soluție cu care să te cureți pe mâini. Este bine să ai la tine un mic recipient cu gel de curăţare fără apă pentru mâini, iar cel din gama Thieves de la Young Living poate fi o soluţie naturală.
Solutia de curățare fără apă pentru mâini Thieves folosește uleiuri esențiale puternice pentru a curăța și igieniza mâinile si are un parfum proaspat de menta. Ingredientele emoliente hidratante, precum aloe vera, îmbunătățesc formula și adaugă beneficii asociate hidratării si calmarii. Nu e nevoie să clăteşti şi se usucă în câteva secunde.
Ingrediente: alcool denaturant cu ulei esențial de mentă piperată (Peppermint), apă, suc din frunze de aloe vera, glicerină vegetala, ulei esenţial de cuişoare (Clove), ulei esenţial de lămâie (Lemon), ulei esenţial de eucalipt (Eucalyptus radiata), ulei esenţial de rozmarin (Rosemary), ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamon) și hidroxipropilceluloză. Ca şi compuşi naturali ai uleiurilor esenţiale, poate conține: benzoat de benzil, cinnamal, alcool de cinamil, citral, citronelol, eugenol, farnesol, geraniol, isoeugenol, limonen, linalool.
Soluția de curățare fără apă pentru mâini Thieves poate fi utilizată de adulți și copii deopotrivă, pentru a menține mâinile curate și a încuraja o igienă corectă, fără utilizarea de apă. Este testată dermatologic.
Soluţia de curăţare fără apă pentru mâini Thieves poate fi cumpărată la flacon mic individual de 29 ml, la set de câte 3 flacoane mici (fiecare cu 29 ml) sau la flacon mai mare de 225ml.
Flacoanele mici sunt ideale pentru geantă, poşeta ta sau ghiozdanul copilului tău, iar flaconul mare este ideal pentru fiecare încăpere din căminul tău sau pentru reumplerea flacoanelor mici.
Având în vedere că este disponibil un flacon pentru familie, familia ta l-ar putea folosi mai mult și copiii ar fi motivați să aibă o atitudine proactivă pentru a-și păstra mâinile curate. Utilizează gelul de curățare fără apă pentru mâini Thieves ca instrument optim atunci când încerci să îmbunătățești gradul de igienă generală în familia ta.
Pe lângă faptul că igienizează și curăță mâinile cu uleiuri esențiale puternice și ingrediente pe bază de plante, utilizarea soluţiei de curăţare fără apă pentru mâini Thieves conferă beneficii hidratante la nivelul pielii, mulțumită conținutului de aloe vera și glicerină vegetală.
Utilizează această soluţie ori de câte ori este necesar, aplicând o cantitate mică în palmă şi apoi freacă palmele între ele până la absorbţia completă a produsului.
Precauţii:Nu lăsa produsul la îndemâna copiilor. Doar pentru uz extern. Nu utiliza pe sau în apropierea feței. Evită contactul cu ochii. În caz de contact cu ochii, clătește cu apă curată şi rece din abundenţă timp de câteva minute. Dacă simptomele persistă, contactează medicul. Produsele pot fi inflamabille. Ţine-le la distanţă de foc sau flacără deschisă.
Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul meu 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:
După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.
Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!