Avertizări privind utilizarea uleiurilor esenţiale

În calitate de lider mondial în domeniul uleiurilor esenţiale, Young Living ne oferă cele mai bune produse – uleiuri 100% pure, de grad terapeutic. Aceste esenţe din plante sunt vii, iar scopul lor nu este să vindece, ci să ofere corpului ceea ce are nevoie pentru a se vindeca singur!

Eficienţa uleiurilor esenţiale pure, din plante, împotriva unor boli, a fost demonstrată de-a lungul miilor de ani de utilizare. Dar ele nu sunt lipsite de contraindicaţii şi de efecte adverse care mai mult ne pot complica unele probleme de sănătate.
Uleiurile esenţiale pure au o concentraţie de 100%, aşadar se dozează prin picături, respectând posologia de pe ambalaj sau din instrucţiuni, iar în cazul în care sunt utilizate intern, consultaţi medical specialist sau un consultant cu experienţă. De aceea se spune ca atunci când se utilizează uleiuri esenţiale, “mai puţin este mai bine”. Chiar dacă par scumpe, gândiţi-vă că 1-2 picături de ulei esenţial pur sunt suficiente, ceea ce înseamnă că o sticluţă de 5 ml sau 15 ml va ajunge pentru o perioadă de tratament de la câteva zile, până la câteva luni.

Vă prezint un decalog pe care trebuie să-l respectăm pentru a utiliza uleiurile esenţiale în siguranţă:

  1. Uleiurile esenţiale se păstrează în recipiente de sticlă sau ceramice, niciodată în plastic sau metal! Sticluţele trebuie păstrate cu capacul bine închis (uleiurile sunt volatile) şi depozitate în locuri întunecoase şi răcoroase, preferabil în pozitie verticală, cu capacul în sus.
  2. Uleiurile esenţiale sunt foarte puternice şi de aceea nu se utilizează niciodată pure, doar în cazuri foarte rare, semnalate de specialist. Începeţi cu cantităţi mici şi măriţi treptat cantitatea şi timpul de expunere. În majoritatea cazurilor, 1-2 picături sunt suficiente. Utilizarea excesivă a uleiurilor esenţiale poate creşte riscul apariţiei reacţiilor adverse. Uleiurile se vor dilua în ulei vegetal presat la rece, preferabil bio, înainte de a fi aplicate pe piele. În general, o concentraţie de 2% pentru adulţi şi 1% pentru copii este suficientă, dar în funcţie de afecţiune, se poate mări doza. Diluarea uleiurilor esenţiale nu diminuează efectul acestora, dimpotrivă, ajută la o dispersie mai bună pe suprafeţe mari ale pielii. Uleiurile de diluţie cele mai folosite sunt uleiul de măsline, uleiul de nucă de cocos (fracţionat sau nu), cel de migdale, susan sau jojoba.
  3. Înainte de a administra intern uleiurile admise ca suplimente alimentare (GRAS – “generally recognized as safe”/ sigure pentru ingerare), acestea se vor dilua întotdeauna cu un lichid în care uleiul este solubil (de exemplu ulei vegetal, lapte vegetal, suc de fructe/Ningxia Red) sau se administrează cu miere de albine.
  4. Ţineţi uleiurile esenţiale departe de copii şi trataţi-le ca pe orice alt produs terapeutic. Fiţi atenţi atunci când administraţi uleiuri esenţiale copiilor. La copiii mai mici de 7 ani se aplică pe tălpi. Unele tipuri de ulei esenţial conţin compuşi neurotoxici (care afectează sistemul nervos). Din aceasta cauză, unul dintre uleiurile esenţiale cele mai nocive pentru copii mici este uleiul esenţial de mentă (Peppermint), care are în compoziţie cetone/mentol. Atât cetonele cât şi lactonele din compoziţia biochimică a unor uleiuri esenţiale pure sunt substanţe care pot fi, într-o oarecare măsură, toxice pentru sistemul nervos al copiilor mici. De aceea evitaţi să aplicaţi acest ulei pe gât sau ceafă copiilor mai mici de 2 ani. Cel mai sigur mod de a utiliza uleiurile esenţiale este aromoterapia prin pulverizare cu un aparat special care foloseşte ultrasunetele (de exemplu pulverizatoarele Dewdrop, Rainstone sau Aria de la Young Living).
  5. Din acelaşi motiv pentru care uleiurile esenţiale sunt contraindicate copiilor, ele nu trebuie folosite nici de femeile însărcinate (sau cele care cred că sunt) şi cele care alăptează. Substanţele neurotoxice din compoziţia lor ajung la făt, respectiv la nou-născut (prin intermediul laptelui). În plus, cetonele şi lactonele pot provoca avort sau pot duce la naştere prematură, avertizează specialiştii. Uleiurile ce trebuie evitate în sarcină sau alăptare sunt cele de coada şoricelului, laur, angelică, pelin, busuioc, mesteacăn, obligeană, arbore de comfort, scorţişoară, cedru atlantic, fenicul, ienupăr, isop, rozmarin, virnaţ, salvie, cimbru şi salcie (Wintergreen).
  6. Pe lângă cetone şi lactone (neurotoxice şi care pot duce la avort spontan dacă uleiurile care le conţin sunt folosite de femeile însărcinate), alte substanţe care se regăsesc în majoritatea uleiurilor esenţiale şi care ne pot crea neplaceri dacă nu le folosim atent sunt: aldehidele şi terpenele (agresive cu pielea), aldehidele terpenice (dau sensibilitate la soare), esterii şi fenolii (agresivi cu pielea şi hepatotoxici, adică pun în pericol buna funcţionare a ficatului).
  7. Trebuie întotdeauna să se evite contactul esenţelor pure cu ochii, interiorul urechilor, cu mucoasele şi cu pielea (în special cea sensibilă). Întotdeauna testaţi sensibilitatea pielii, deoarece uleiurile esenţiale sunt liposolubile (se dizolvă în grăsimi) şi pot cauza disconfort sau iritaţii pe piele. Nu atingeţi lentilele de contact şi nu vă frecaţi la ochi dacă aveţi ulei pe degete şi mâini. În cazul în care vă intră ulei esenţial în ochi sau pielea se irită, este necesar să aplicaţi ulei vegetal de diluţie, mai ales când este vorba despre usturoi, scorţişoară, arbore de ceai (tea tree), oregano şi cimbru. Apa nu ajută, deoarece uleiul esenţial nu este solubil în apă.
  8. Unele uleiuri esenţiale sunt fotosensibilizante şi nu ar trebuie folosite pe zone ale pielii care vor fi expuse la razele solare sau ultraviolete (UV) în următoarele 72 de ore (uleiurile extrase din umbelifere şi rutaceele). Aceste uleiuri pot declanşa de la eriteme banale până la băşici, ca în arsurile de gradul II. Cele mai riscante din acest punct de vedere sunt uleiurile esenţiale pe bază de coajă de citrice, dar nu numai: uleiul esenţial de lămâie (Lemon), de lămâie verde (Jade Lemon), de limetă (Lime), de mandarină (Tangerine), de portocală (Orange), de grepfrut (Grapefruit), de bergamotă (Bergamot), de lămâiţă (Lemongrass), de ţelină (Celery), de mărar sălbatic (Dill), neroli, pătrunjel, verbină şi amestecurile cu o concentraţie mare de ulei esenţial din coajă de citrice (White Angelica şi Purification).
  9. Compuşii biochimici din compoziţia uleiurilor esenţiale sunt deopotrivă benefici pentru starea de sănătate, dar, în unele situaţii, ei pot crea neplăceri. Pentru a fi siguri că nu ne facem mai mult rău decât bine utilizând uleiurile esenţiale pentru anumite afecţiuni, cel mai bine este să mergem la un specialist fitoterapeut care să ne evalueze starea de sănătate şi să ne recomande produsele cel mai puţin nocive pentru fiecare. De exemplu, pentru persoanele cu hipertensiune este contraindicat uleiul esenţial de rozmarin (Rosemary), salvie (Sage), cimbru (Thyme) şi isop (Hyssop). Pe lânga uleiurile menţionate mai sus, persoanele care suferă de epilepsie trebuie să evite uleiul esenţial de mărar (Dill), de fenicul, de camfor (Ravintsara), de isop (Hyssop) sau de tuia. În caz de hipotiroidism nu folosiţi uleiul esenţial de molid negru. Persoanele cu afecţiuni renale, insuficienţă renală sau astmatice nu vor utiliza uleiul esenţial de ienupăr (Jeniper), camfor (Ravintsara) şi pin (Pine), iar cele care suferă de alergii se vor feri de uleiul esenţial de mentă (Peppermint), de verbină exotică, de roiniţă (Melissa) şi de scorţişoară (Cinnamon). Alte uleiuri ce trebuie folosite cu precauţie de catre copii sub 12 ani sunt uleiurile esenţiale de isop (Hyssop), fenicul (Fennel), Idaho Tansy, salvie (Sage), busuioc (Basil), salcie himalayana (Wintergreen), camfor (Ravintsara), eucalipt, nucşoara (Nutmeg) şi tarhon (Tarragon). Acestea sunt uleiuri tari, fierbinţi, care pot produce iritaţii pe pielea sensibilă.
  10. Atenţie la interacţiunile farmacologice! Persoanele care sunt sub tratament cu medicamente anticoagulante nu trebuie să folosească uleiul esenţial de Cistus şi nici cel de chiparos (Cypress). Anumite uleiuri esenţiale pot determina o inducţie a enzimelor hepatice. Aproape toate uleiurile esenţiale sunt contraindicate dacă sunt asociate cu AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) sau cortizonice. În timpul tratamentelor homeopate nu se recomandă utilizarea uleiurilor esenţiale de mentă (Peppermint), muşeţel comun (Roman Chamomile) şi camfor (Ravintsara).

Pentru a comanda uleiuri esenţiale pure, de cea mai înaltă calitate (cu grad terapeutic) şi pentru a beneficia de preţuri cu 24% reducere, creează-ţi astăzi un cont gratuit de Membru Young Living (wholesale) şi foloseşte ID-ul meu 10416169 la Sponsor şi Enroller, accesând link-ul:

După înscrierea ca membru Young Living, este foarte simplu şi uşor să comanzi, iar uleiurile vin în câteva zile la tine acasă. Explorează catalogul online şi vezi ce te atrage.

Îţi urez să experimentezi esenţele naturii în viaţa ta şi să te bucuri de sănătatea pe care uleiurile ne ajută să o păstrăm într-un mod natural!